Cine suntem în relaţie ?

maretieCea mai mare provocare şi în acelaşi timp  cea mai mare durere ne-o produce separea ,despărţirea,fie că aceasta are loc prin alegere conştientă ,dorită sau nu. Mă uit în jur şi observ că mai ales astăzi ,viaţa  ne aduce în situaţia ,să trebuiască să alegem dacă rămânem sau nu ,în sau cu ceva …ne despărţim de iubit,iubită,familie ,prieteni,job,sau pur şi simplu de anumite obiceiuri.

Separarea de toate acestea ,bineînţeles dacă este vorba de un ataşament real,se face anevoios ,cu multă dezbatere interioară şi cu multă suferinţă.Toate „semnele” din jurul nostru ,ne arată că a sosit timpul să trecem mai departe,să facem următorul pas,suntem conştienţi de nefericirea noastră,însă tot amânăm ,sperăm într-o schimbare exterioară a situaţiei .Deşi ne simţim prinşi ,sufocaţi (în relaţie ,familie ,obiceiuri etc.) ne este teamă de ce am  fi fără ele ,deşi susţinem sus şi tare că ne dorim independenţa,nu facem nimic pentru aceasta,ne găsim o mulţime de scuze,sau doar ne amăgim că vrem să facem ceva.

Mă întreb de unde totuşi această teamă de a ne elibera ,de a fi „independenţi ” în sfârşit …bănuiesc că este ceva dincolo de teama de schimbare ,de singurătate sau de nou.

Ne-am şi tras un proverb ca un fel de scuză (rău cu rău ,dar mai rău fără rău…) ,zău cât de anapoda gândim…şi mai spunem că în viaţă dorim să fim fericiţi. Nu ,nu dorim asta .(punct) Ne place doar să vorbim despre fericire ,pe care apropo o vedem doar în relaţie cu ceva sau cineva,dar fericirea o plasăm tot mereu undeva în faţa noastră  ,în viitorul nostru.

De mii de ani ,creştem în familii ,suntem în relaţii ,ne  asociem sub diferite forme (în unele vieţi am fost pustnici poate ,dar şi atunci eram adeptii unei religii ,aparţineam de ceva),astfel am ajuns să credem că nu suntem compleţi decât împreună cu alţii. Din această cauză ,ne căutăm „jumătatea”…,jumătăţi de oameni ,care caută alte jumătăţi.

Despărţirea ,ruperea de o relaţie (sau obicei) ne aduce de fapt mai aproape de noi ,şi cred acum că  ne este teamă să(ne) recunoaştem aşa cum suntem de fapt în această lume: SINGURI,repet SINGURI ŞI UNICI RESPONSABILI, PENTRU FERICIREA SAU NEFERICIREA NOASTRĂ.

Minciuna pe care ne-o spunem fiecare dintre noi ,este că nu am fi singuri ,din această cauză ne înconjurăm de relaţii ,prieteni,obiceiuri sau obiecte,din această cauză ne temem de încheierea relaţiilor , pierderea ataşamentelor(ori suferim enorm dacă acestea au avut loc deja).

Da ,am fost singuri,am venit singuri şi suntem singuri,dar în acelaşi timp suntem suverani. Şi cred că cel mai greu ne este să recunoaştem această putere ,să vedem cine suntem de fapt. Iar din această perspectivă ,a măreţiei noastre ,ne vom putea asocia,vom putea intra în relaţii ,fără să simţim că ne pierdem identitatea ,libertatea ,vom înceta să  mai fim un sclav în relaţie cu altul ,vom fi un Stăpân în relaţie cu o altă fiinţă suverană.

Dar mai întâi trebuie să ne prăbuşim ca să înţelegem cine suntem.