Cum plantezi dezvoltarea afacerii tale.

Michael Roach despre cum sa atingi succesul pe toate planurile in viata ta. Despre cum sa atragi abundenta ,bani, daruind intai…fara sa te astepti la vreo recompensa ,doar din iubire.

Anunțuri publicitare

Recunoştinţa şi beneficiile ei

permitereMulțumiți întreaga zi. Da, toată ziua, repetați: “Mulțumesc … mulțumesc… mulțumesc…”. Veți spune: dar ne vom pierde timpul! Din contră, în acest moment veți câștiga! Prima sarcină a discipolului care doreşte să se perfecționeze este să învețe recunoștința pentru că în această manieră va obține într-o zi cheia transformării materiei, a propriei sale materii.”

(O.M.Aivanhov).

Mă gândeam să vorbesc mai mult despre ce înseamnă recunoştinţa ,ce mi-a adus mie ,din momentul în care am învăţat-o (da, ea chiar se învaţă),dar ce poate fi mai demonstrativ decât experimentarea gratitudinii prin următoarea meditaţie.

O să spun doar că am manifestat-o pe bune ..fără să mă gândesc ,fără vreun plan,în momentul în care treceam printr-o experienţă mai tristă ,”când ar fi trebuit (?)” să mă plâng,poate. În loc de asta am simţit un şuvoi de recunoştinţă  către divinitate…eram recunoscător pentru tot ce experimentam în acel moment. Brusc am privit din altă perspectivă acea întâmplare ,tot ce trăiam  nu-mi mai părea aşa „naşpa” ,ci s-a transformat într-un eveniment  plin de resurse.

Vă doresc o experienţă plăcută…

Cine suntem în relaţie ?

maretieCea mai mare provocare şi în acelaşi timp  cea mai mare durere ne-o produce separea ,despărţirea,fie că aceasta are loc prin alegere conştientă ,dorită sau nu. Mă uit în jur şi observ că mai ales astăzi ,viaţa  ne aduce în situaţia ,să trebuiască să alegem dacă rămânem sau nu ,în sau cu ceva …ne despărţim de iubit,iubită,familie ,prieteni,job,sau pur şi simplu de anumite obiceiuri.

Separarea de toate acestea ,bineînţeles dacă este vorba de un ataşament real,se face anevoios ,cu multă dezbatere interioară şi cu multă suferinţă.Toate „semnele” din jurul nostru ,ne arată că a sosit timpul să trecem mai departe,să facem următorul pas,suntem conştienţi de nefericirea noastră,însă tot amânăm ,sperăm într-o schimbare exterioară a situaţiei .Deşi ne simţim prinşi ,sufocaţi (în relaţie ,familie ,obiceiuri etc.) ne este teamă de ce am  fi fără ele ,deşi susţinem sus şi tare că ne dorim independenţa,nu facem nimic pentru aceasta,ne găsim o mulţime de scuze,sau doar ne amăgim că vrem să facem ceva.

Mă întreb de unde totuşi această teamă de a ne elibera ,de a fi „independenţi ” în sfârşit …bănuiesc că este ceva dincolo de teama de schimbare ,de singurătate sau de nou.

Ne-am şi tras un proverb ca un fel de scuză (rău cu rău ,dar mai rău fără rău…) ,zău cât de anapoda gândim…şi mai spunem că în viaţă dorim să fim fericiţi. Nu ,nu dorim asta .(punct) Ne place doar să vorbim despre fericire ,pe care apropo o vedem doar în relaţie cu ceva sau cineva,dar fericirea o plasăm tot mereu undeva în faţa noastră  ,în viitorul nostru.

De mii de ani ,creştem în familii ,suntem în relaţii ,ne  asociem sub diferite forme (în unele vieţi am fost pustnici poate ,dar şi atunci eram adeptii unei religii ,aparţineam de ceva),astfel am ajuns să credem că nu suntem compleţi decât împreună cu alţii. Din această cauză ,ne căutăm „jumătatea”…,jumătăţi de oameni ,care caută alte jumătăţi.

Despărţirea ,ruperea de o relaţie (sau obicei) ne aduce de fapt mai aproape de noi ,şi cred acum că  ne este teamă să(ne) recunoaştem aşa cum suntem de fapt în această lume: SINGURI,repet SINGURI ŞI UNICI RESPONSABILI, PENTRU FERICIREA SAU NEFERICIREA NOASTRĂ.

Minciuna pe care ne-o spunem fiecare dintre noi ,este că nu am fi singuri ,din această cauză ne înconjurăm de relaţii ,prieteni,obiceiuri sau obiecte,din această cauză ne temem de încheierea relaţiilor , pierderea ataşamentelor(ori suferim enorm dacă acestea au avut loc deja).

Da ,am fost singuri,am venit singuri şi suntem singuri,dar în acelaşi timp suntem suverani. Şi cred că cel mai greu ne este să recunoaştem această putere ,să vedem cine suntem de fapt. Iar din această perspectivă ,a măreţiei noastre ,ne vom putea asocia,vom putea intra în relaţii ,fără să simţim că ne pierdem identitatea ,libertatea ,vom înceta să  mai fim un sclav în relaţie cu altul ,vom fi un Stăpân în relaţie cu o altă fiinţă suverană.

Dar mai întâi trebuie să ne prăbuşim ca să înţelegem cine suntem.

Transformarea karmei

as vrea sa zborTot ce se află în jurul nostru este creat şi condus de energie şi informaţie.. sau mai corect de informaţie şi energie.
Ca indivizi, aducem în această viaţă, informaţia din vieţile trecute, informaţie ce începe să ne influenţeze de cum ne naştem. Uneori această informaţie din vieţile noastre, nu iese la suprafaţă (influenţându-ne şi de la nivel inconştient) alteori avem amintiri mai mult sau mai puţin clare.

Aceste amintiri ne apar pentru a ne asuma responsabilitatea propriei vieţi, pentru a(ne) ierta şi a ne detaşa. Dacă reuşim să facem asta, informaţia negativă (unii o numesc şi karmă) este transformată. Problemele ce ne apar, sunt o şansă pe care ne-o oferă Divinul, pentru a învăţa, pentru a ne dezvolta şi a nu mai juca rolurile ce le tot jucăm întruna de vieţi întregi.
Doar aşa ne putem elibera, doar aşa învăţăm iubirea, doar aşa ne aflăm scopul pentru care am venit.

Aceste lucruri sunt valabile şi dacă nu ne amintim în mod conştient, doar că în acest caz totul durează mai mult. Eu cred că, astăzi suntem tot mai mult pregătiţi să accesăm informaţia vieţilor anterioare. Am ajuns într-o etapă a evoluţiei noastre, care cere o transmutare intensivă şi în masă a acelei informaţii.

Prin asta, noi trebuie să înţelegem, că nu suntem totuna cu amintirile noastre, nu suntem fricile noastre, neîmplinirile şi nici măcar bucuriile sau iubirile noastre. Şi bineînţeles nu suntem nici corpul pe care l-am primit în această viaţă. Prea multe vieţi ne-am identificat cu aceste aspecte. Noi nu suntem nimic din toate acestea… suntem doar fiinţare.
Ce avem de făcut este să curăţăm şi să renunţăm la tot ceea ce nu suntem, iar responsabilitatea este a fiecărui dintre noi, fiecare are de îndepărtat şi transformat, propriul „gunoi”.

Uneori ne înfuriem pe anumite persoane, sau ne deranjează comportamentul lor, fără să ştim de unde ne vin aceste trăiri. Trebuie să înţelegem că problema nu este la ceilalţi ci la noi, să acceptăm şi să ne detaşăm. Astfel vom transforma acele stări ale noastre, iar când facem asta transformarea are loc şi la cealaltă persoană. Dar de fapt nu ei sunt cei ce se schimbă (doar aşa ne apare nouă), ci noi devenim alţii, noi suntem cei ce ne schimbăm.

Pe măsură ce ne detaşăm de vechile informaţii despre ceilalţi, îî vom vedea şi îî vom percepe altfel. Devenim mai liberi, plini de compasiune, mai iubitori. Aşadar ce observăm,este că tot conflictul, toate problemele apar spre binele nostru, pentru a ne schimba, pentru a ne elibera şi a prinde aripi…
Acum chiar este momentul să ne luăm zborul…prea  multe, multe vieţi doar ne-am târâit pe acest pământ.

Adevărata inteligenţă

minte si inima  Osho spunea  că “Adevărata inteligentă este cea a inimii. Ea nu e intelectuală, este emoţională. Nu seamănă cu gândirea, seamănă cu simţirea. Ea nu este logică, este iubire “. Aş merge şi mai departe şi spun că iubirea minţii (una raţională) este orice altceva dar nu  iubire, altfel nu am avea gelozie, invidie sau mânie,aspecte  care nu permit iubirii să se manifeste. Aud deseori ,că dacă nu eşti puţin gelos …atunci înseamnă că nu iubeşti. Uneori şi eu credeam la fel…dar am observat (în momentele de conştientizare) că atunci când experimentam gelozia ,efectiv nu mai simţeam iubirea. Unde s-a dus? A dispărut,s-a ascuns ,iubirea şi gelozia nu se manifestă simultan…

Se consideră că gelosul este o persoană care pe sine nu se iubeşte aproape deloc, are o stima de sine la fel de scăzută… aşa este dar eu cred că şi stima de sine scăzută ca şi gelozia este o “problemă ‘ a minţii noastre. Încercaţi un scurt exerciţiu de imaginaţie şi observaţi ce uşor dispare gelozia, în momentul în care “coborâţi iubirea” pe care o consideraţi că o aveţi, de la nivelul creierului, până la nivelul inimii. Gelozia se topeşte pe loc, ca şi cum nici nu ai avut-o vreodată, inima ta este inundată de iubire şi ajungi să înţelegi totul, mult mai clar, însă nu cu creierul, ci cu inima. Nu ai nevoie decât de puţin exerciţiu, ca să înveţi să simţi iubirea cu inima, şi mai trebuie să-ţi aminteşti ca-n momentele de gelozie, să cobori iubirea din capul tău, în inima ta. Pentru că asta şi este în acele momente iubirea … doar o idee a minţii tale. Exerciţiul acesta funcţionează pentru orice emoţie negativă o simţi faţă de cineva sau de ceva.

 

Nimic nou ,în ce spun  nu am pretenţia că spun sau scriu ceva original… iată ce scria apostolul Pavel despre iubire în Epistola către Corinteni (13:3-7)
3.” ŞI chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar daca mi-aş da trupul să fie arşi dacă n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie.
5. Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. Nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevăr,
7. Acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul” Cât adevăr în aceste rânduri scrise acum două mii de ani.

Când iubeşti din inima nu aştepţi aprobarea părinţilor, a prietenilor… a societăţii, (trebuie avut grijă să nu fie vorba aici de încăpăţânare, care este tot a minţii) doar fiinţezi în acea stare, simţi iubirea, eşti Iubirea. Cu inima putem iubi tot sau pe toţi cei ce ne înconjoară, iar legăturile astfel create sunt mai autentice şi mai durabile decât în cazul iubirii minţii. De obicei mintea spune că te iubesc, dacă o faci şi tu.. altfel, doamne fereşte.
Cine este cea care se răzbună, se laudă, e plină de mândrie, de mânie, de răutate?  Toate acestea sunt în mintea noastră (şi chiar mai multe ,ştim asta fiecare) şi  atunci unde ar mai fi loc în această înghesuială  şi pentru iubire?